Unde-s bancomatele-n căruţ de butelie…?

Uncategorized 3 Comments

Se duce la vale de tot ţara asta. Pe bune. Cît am fost în Franţa am avut surpriza să constat că celebra inventivitate românească s-a cam consumat. Pînă acum auzeam de tot felul de metode de furat ale r/românilor, una mai surprinzătoare decît alta, mai ceva ca-n Ocean’s sau Italian Job sau oricare alta.

Mai exact: în zona Notre Dame e plin de turişti de la 9-10 dimineaţa pînă-n noapte. Dar plin, adică prinzi şi înghesuială în ditamai scuarul din faţă. Ei, pe ici pe colo cîte 4-5 rromânce, la muncă. (Ce-i drept le-am văzut şi pe la Turn, tot aceleaşi mutre.) Adică vine una la tine cu o hîrtie soioasă-n mînă: “Spic ingliş? Uer iz dis adres?”. Şi omu stă şi se chinuie să-i explice şi celelalte-l lucrează. Şi asta e metoda fiecăreia dintre ele. Zilnic, în aceleaşi locuri, aceeaşi metodă. Ce-i drept, fluxul de oameni e mare. Dar fiecare stă cîteva zile, deci are toate şansele să le remarce cu acelai text la mai mulţi oameni, la fel cum le-am observati şi eu 5 zile din cele 7 cît am stat.

Păi dacă o continuăm în stilul ăsta, în cîţiva ani n-o să ne mai ştie lumea de hoţi, n-or să se mai ferească atunci cînd or să recunoască cuvinte româneşti pe stradă şi ne vor trata ca pe turişti normali. Ne ducem pe rîpă, I tell you!

3 Responses to “Unde-s bancomatele-n căruţ de butelie…?”

  1. ketherius Says:
    July 10th, 2008 at 3:36 pm

    In ianuarie 2007 am vazut la stiri (volumul era oprit, ca ascultam muzica) o femeie care isi vantura basmaua intr-un magazin. Mi-a inghetat inima: tigani! Am dat mai tare si am auzit ca un grup de tigani cutreiera Canada si furau in fiecare oras in care ajaungeau. In Calgary au jefuit un liquor store din care au furat seiful cu totul :D Totusi, politia din Calgary i-a arestat (pe majoritatea) si, dupa un proces de cateva luni (timp in care o piranda a si nascut), au fost deportati.
    Un canadian – nascut in Calgary acum peste 50 de ani – era indignat: cum e posibil sa iti spuna politistul sa te opresti si tu in loc sa asculti, fugi de-a latul autostrazii si dispari????

  2. alex popovici Says:
    July 10th, 2008 at 3:39 pm

    Imi si inchipui fata omului de care povestesti! :)
    So, they’re freakin’ everywhere!
    Tin minte ca anul trecut, parca, era o stire cu niste pirande, intr-un hypermarket, la furat de… televizoare LCD. Il baga sub fusta! :) ) Nu glumesc.

  3. ketherius Says:
    July 10th, 2008 at 4:51 pm

    Aia a fostr singura data cand am vazut tigani in Calgary. Sper ca nu mai apar :-)

Leave a Reply

Icons by N.Design Studio. Designed By Ben Swift. Powered by WordPress, Search Optimization and Free WordPress Themes
Entries RSS Comments RSS Log in